O zi cu sens

Ora 5:30:

·         Nu mai pot dormi, dar renunţ la gimnastica de dimineaţă. Am ipoteza că din cauza exerciţiilor de gimnastică prea intense au apărut, în zilele anterioare, starea de slăbiciune-somnolenţă şi tulburarea de vedere. După un timp, starea de slăbiciune apare, dar tulburarea de vedere nu.

·         Urmează analizele sângelui, vizita medicală, masa de dimineaţă, medicaţia (perfuzii, „pastilele” etc.).

Ora 10:45:

·         Valentina (Facebook, privat): „Cum eşti? Te iubesc. Ţi-a mai făcut chimio?”

Dormitez până pe la ora 10:30

Ora 11:

·         Îmi repet opţiunea: pentru restul vieţii mele, viaţa însăşi (ca viaţă a oricărui organism) nu are un sens în sine, ci simt nevoia de a-i da  un rost, prin cum voi trăi, prin ceea ce voi face, în condiţiile, probabil tot mai grele, ale stării de sănătate.

·         Încerc să-mi stabilesc vreo câteva obiective pentru restul acestei zile.

·         Trebuie să-i trimit Mariei o listă cu materialele necesare de la Slobozia. Împreună cu Raluca, vor încărca materialele într-o geantă mare, care va sta la fiică-mea Ana, de unde le voi cere aici, în spital, pe rând, când îmi vor trebui.

·         Vreau DVD-urile cu utilitarele necesare devirusării laptopului (aproape blocat).

·         Îmi trebuie câteva HDD-uri externe, pentru a salva din materialele utile din laptop, dar şi pentru a face ordine în documente, în biblioteca în format electronic etc.

·         Cer câteva dosare-mape cu fişe pe teme cum „Amânarea, hoţul timpului sau diferenţa specifică a omului”. Şi eBook Reader-ul  Pocketbook.

·         Îmi trebuie şi nişte cărţi:

- Emil Cioran, Căderea în timp,
-   Gabriel Liiceanu, Apocalipsa după Cioran,
-   Marta Petreu, Despre bolile filosofilor. Cioran

·         Vreau să scriu despre ideile lui Cioran referitoare la importanţa bolii în condiţia omului.

Ora 12:27 (Oana, Facebook, privat):

·         Ce faci? Ţi-a fost rău? Ce s-a întâmplat, că te caută Valentina disperată! Eu am plecat [din Bucureşti].

Ora 13:30:

·         Doamna Ş., soţia bolnavului de leucemie M.Ş., povesteşte cum, în perioadele în care soţul său se află acasă, îl îndeamnă „Să nu pună mâna pe nimic!” pentru a nu risca. Îl surprind pe dl. M.Ş, un om cu simţul umorului, spunându-i şoptit soţiei: „Nici pe tine?” Nu-mi pot stăpâni râsul în hohote!

Ora 14:

·         Comunic, în sfârșit, lista cu materialele necesare; Maria este supărată de întârziere.

Ora 15:27: (Ana, Facebook, privat):

- Ce faci, tată? Vrei să-ţi cumpăr o revistă de rebusuri? Ceva?

Ora 17:23: (Oana, Facebook, privat):

- Ce faci, tată?

- Din ce cauză a scăzut aşa [potasiul]? Ce-l atacă? Cred că e un efect al tratamentului, căci şi colegii dumitale au aceeaşi problemă.

- Ai mâncat bananele?

- Hai, că-ţi vin musafirii! Să faci poze, ca să-i văd şi eu!

Ora 18:30 (Marian şi Ana în vizită la mine, la spital).

·         Copiii mă îmbrăţişează, mă întreabă cum mă simt.

·         Evident că Marian este mai puternic impresionat de imaginea, de situaţia mea, deşi se străduieşte din răsputeri să nu se trădeze. Nu m-a mai văzut de un timp considerabil.

·         Mă întreabă ce posibilităţi există de îmbunătăţire a tratamentului, a şanselor. Vrea să mă ajute cu bani în acest sens.

·         Simt revolta lui interioră faţă de ceea ce mi se întâmpla, mă doare durerea lui de fiu.

·         Dar căutările lui mă şi amuză un pic, prin naivitatea lor. Îi explic: tratamentele sunt standardizate, nu sunt în dependenţă strictă de veniturilor bolnavilor. Oricât de bogat ar fi un bolnav, nu poate cumpăra vindecarea sa certă de leucemie.

·         Copiii îmi cumpără de mâncare, de la un magazin din curtea spitalului. Inclusiv ficaţi, cu mult colesterol, probabil. Mănânc tot ce-mi cer ei.

·         Marian află, telefonic: mama lor este aproape de finalul cursei cu autobuzul de la Slobozia.

·         Le spun să meargă s-o ia de la autogară, cu maşina lui Marian.

Ora 20: 30:  (Ana, Facebook, privat):

·         - Pentru mâine, ce vrei să-ţi aducă mama, ce vrei să mănânci, în afară de borş?

·         -  Fasole iahnie, fără gaze, cu gust plăcut din condimente naturale. Un borcan de 800 g. Pentru mai multe zile, nu mai vreau carne!

Ora 11:30
          Ascult, în căştile laptopului, muzică de Gheorghe Iovu: terapie, înălţare.

Şi a fost marţi, 27 iunie 2017.