Aici
unde sunt internat, secţia Hematologie din cadrul Spitalului Fundeni, cu
diagnosticul de leucemie acută, am citit o broşură intitulată „Poveşti spuse de optimişti ca s-ajute
pesimiştii”, broşură editată de „Asociaţia Română Împotriva Leucemiei”. Am
fost surprins găsind în această broşură confesiunea profesoarei Eugenia Anghel
Sulima, colegă cu mine la Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” din Slobozia,
care, în baza experienţei sale de câştigătoare în lupta cu leucemia, mă
consiliază în mod fidel. Am acordul său pentru a publica această confesiune.
„De Crăciunul anului 2006 am aflat că am o tumoră
de foarte mari dimensiuni şi că trebuie să plec de urgenţă la un spital din
Bucureşti. Am fost diagnosticată cu limfom non Hodkin în anul 2007, la vârsta
de 31 de ani. Pe 3 ianuarie am plecat spre spital şi pe 5 ianuarie am aflat că
am cancer. Medicii şi familia mi-au ascuns faptul că tumora mă omoară pe zi ce
trecea şi asta m-a ajutat să nu pic moral de tot. Ştiam ce însemna, pentru că
tatăl meu suferea de aceeaşi boală şi cu doar 2 ani înainte studiasem boala. Am
plâns, am ţipat, i-am spus mamei cu ce haine să mă îmbrace la înmormântare…
Dar după 2 luni am început să
văd că tumora cedează şi m-am mai liniştit. Am luptat pentru viaţa mea. Am
făcut 8 cure cu CHOP + Mabthera şi apoi 2 ani şi 4 luni tratament cu Mabthera
pentru consolidare a remisiunii. Sunt în remisiune completă din noiembrie 2007
şi am adus pe lume o fetiţă. Pe 10.01.2007 eram pe masa de operaţie pentru
biopsierea tumorii şi pe 10.01.2014 eram tot pe masa de operaţie pentru a aduce
pe lume o viaţă.
Ce m-a ajutat? Dumnezeu, familia, prietenii şi soţul meu, care
atunci era doar prietenul meu şi care a renunţat la viaţa şi visurile lui de
atunci pentru a fi alături de mine.
Merită să lupţi, pentru că viaţa este frumoasă, cu bune şi cu rele!”
Jeni Anghel Sulima
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu