Indivizi bolnavi, într-o societate bolnavă

                Ieri, pe când îmi realizam programul de mişcare zilnică, m-am întâlnit cu un fost coleg de şcoală din ciclurile primar şi gimnazial. Fără să scoată o vorbă, şi-a dus mâna la gât, apoi mi-a arătat cinci degete. Am înţeles că are cancer în gât şi că mai are de trăit cinci luni. Ca o formă de compasiune, i-am spus că şi eu am cancer, de origine prostatică. Pe când mă întorceam acasă, am ajuns în dreptul unei bănci pe care ședeau o altă fostă colegă de şcoală şi mama ei. Mama avea o rană pe faţă. Am aflat că e cancer de piele. S-au înmulțit cazurile de cancer precum ciupercile otrăvitore după ploaie. Şi de-ar fi doar cancerul!

                Indivizi bolnavi, trăim într-o societate alienată, o societate bolnavă, grav afectată de criza valorilor. Un viciu fundamental al societăţii de tip capitalist este acela că profitul, banul constituie o valoare mai presus de om. Oamenii înşişi devin marfă: funcţionarii se vând prin corupţie, femeile se vând prin prostituţie, fotbaliştii sunt vânduţi la bucată, se vând organe vitale sau chiar oameni întregi (copii, adulţi) pentru a oferi piese de schimb pentru corpurile bolnave ale unor bogătani.

                Sistemul medical, ca subsistem al macro-sistemului bolnav, este şi el bolnav. Sectorul de stat (public) al sistemului medical suferă nu doar prin faptul că este subfinanţat, printr-o politică de tip genocid, dar suferă şi prin faptul că este parazitat de indivizi care nu mai au nicio legătură cu ”jurământul lui Hipocrate”, indivizi care se uită la bolnav ca la un portofel, indivizi interesaţi să redirecţioneze bolnavii către sectorul privat, care face o concurenţă neloială celui de stat.

                Anul 2013 a fost anul în care a început procesul de deteriorare majoră a stării mele de sănătate. Am aflat că sufăr de „boală de nod sinusal” şi că este nevoie să mi se implanteze un stimulator cardiac. Într-un renumit spital bucureștean, mi s-a spus că mi se va implanta un stimulator cardiac în baza asigurării prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. După un sfert de oră medicul s-a întors şi mi-a spus că nu au „stimulator cardiac de la stat”, dar că există posibilitatea să mi se implanteze un astfel de stimulator într-o clinică privată, de către un medic din spitalul bucureştean la care m-am referit. Ştirea m-a lovit în moalele capului, căci eu nu aveam banii necesari, 80 de milioane de lei vechi! Fiul meu s-a oferit să plătească el, din economiile pe care le făcuse pentru cumpărarea unui apartament. Am plâns de supărare, dar şi de recunoştinţă. Atunci m-am întrebat pentru prima oară de ce-mi opreşte statul, lunar, din salariu, câteva milioane de lei vechi pentru asigurare de sănătate?! Cu greu am putut restitui banii, fiului meu.

Apoi a venit cancerul de prostată. Bolnavii de cancer ştiu cât de stresantă, cât de dureroasă este dificultatea alegerii, ca neştiutor, a celei mai bune variante pentru tine, ca bolnav de cancer. Influenţat de declarațiile unor pacienţi, l-am rugat să mă accepte ca pacient pe un urolog de la acelaşi renumit spital bucureștean. Am pierdut câteva săptămâni până s-a hotărât să-mi spună că nu mă tratează, pentru că sunt deja pacientul unui alt medic, coleg cu el. L-am căutat într-o clinică privată, unde oferea consultații, şi m-a primit cu braţele deschise. Deşi i-am prezentat documente din care se constata că am avut PSA 110 şi scor Gleason 7, mi-a recomandat „scoaterea bombei”, adică prostatectomie radicală. Pentru a obţine banii necesari pentru operaţie (200 milioane lei vechi), soţia a vândut pogonul de pământ moștenit, iar „copiii” şi un ginere au contribuit cu restul de bani. Imediat după operaţie, medicul a spus membrilor familiei că rezultatul este „neaşteptat de bun”. Ce era să spună, că a recomandat operaţia pentru că motivaţia pecuniară era puternică? Când fiică-mea i-a comunicat rezultatul analizei histo-patologice, din care rezultă că e un cancer deja invaziv, răspunsul medicului a fost altul: „Păi era de aşteptat!” Acum sunt „beneficiarul” urmărilor a trei puncţii-biopsii şi ale unei operaţii chirurgicale care au iritat celulele canceroase, precum iritarea unui cuib de viespi. Un oncolog mi-a spus că este necesară radioterapia, dar există o lungă listă de aşteptare a bolnavilor, căci mijloacele tehnice pentru radioterapie, din ţara asta, acoperă doar 28% din cereri!

Până la Dumnezeu, ca Ultima Speranţă, bolnavul de cancer se agață şi de speranţa în terapia alternativă, naturistă. O simplă căutare cu Google pentru „leacuri naturiste pentru cancer” va oferi o sumedenie de pagini în care oameni lipsiţi de scrupule vând iluzii.  

Aşa afli că „Exista însă un leac miraculos care, în termen de 16 ore, ucide 98% din celulele canceroase! Şi poate fi folosită pe toate tipurile de cancer. Este vorba de artemisinina, o substanță izolata din planta denumita Peliniță (Artemisia annua L.) (…). În trecut, aceasta plantă a fost folosită drept tratament puternic contra malariei, dar acum, prin diferite studii, s-a aflat ca ea poate fi folosită împotriva cancerului. Însă nu singură. Amestecarea cu fier pare a fi cheia problemei, pentru că artemisinina, utilizată doar singură, reduce celulele canceroase cu doar 28%. Aşadar, când pacienților li s-a oferit un supliment de fier, artemisinina a devenit extrem de eficientă şi capabilă să țintească celulele canceroase, lăsându-le neatinse pe cele sănătoase.” Căutând, am aflat că 90 de capsule de „Artemisinin” costă 237 lei. La acestea se adaugă costurile exorbitante ale produselor cu care trebuie asociat.

Tot aşa afli că lămâile congelate sunt un leac miraculos contra cancerului, căci „acidul citric este de 10.000 de ori mai eficient decât Adriamycin, un medicament folosit la nivel mondial ca tratament chimioterapeutic pentru a împiedica răspândirea cancerului.” Şi aşa mai departe.

Mă uit în punga mea cu „leacuri” (de „vindecare” a cancerului, ori de „întărire a sistemului imunitar”) şi văd recolta speranţei de dimensiunile prostiei:  Cancerex, Prostatostem, Imunostim, Septilin, Proprin V, Turmeric etc.

Într-o societate fundamentată pe principii umaniste aceste minciuni mercantile ar fi cenzurate. Dar în această societate capitalistă, în care profitul este mai presus de om, minciunile ne agresează în mod legal, sub forma reclamelor care promit minuni. În această societate bolnavă, noi, ca indivizi bolnavi, suntem striviți între industria farmaceutică fundamentată pe principiul profitului maxim şi imediat şi vânzătorii de iluzii „naturiste”, şi ne prăpădim, cu ultimele șanse de supraviețuire irosite.