După ce m-a acceptat ca pacient,
în urmă cu vreo două luni, urologul chirurg mi-a recomandat „prostatectomie
radicală”, adică scoaterea „bombei” din organism (adenocarcinomul prostatic).
Mi-a mai spus că, după operaţie, dacă valoarea PSA-ului va scădea, va însemna
că problema este rezolvată. Dacă această valoare va fi mai mare decât este de
dorit, „va fi nevoie de un tratament hormonal”.
În ziua
de 27 aprilie m-a operat (prostatectomie radicală). Imediat după operaţie,
medicul a spus celor din familia mea că „Rezultatul este neaşteptat de bun,
având în vedere valoarea foarte mare a PSA-ului.” În perioada în care am fost internat, mi-a
spus şi mie că „Neşansele sunt minime.” Dar situaţia reală va fi identificată
prin analiza anatomo-patologică. În timpul operaţiei au fost prelevaţi nişte
ganglioni limfatici prin a căror analiză se poate răspunde la întrebarea „Sunt
sau nu sunt metastaze?”
Am, din
nou, emoții. Mi-e milă şi de fiică-mea Valentina, căci ea trebuie să afle prima
rezultatul şi să-l ambaleze în cuvinte cât mai frumoase, cât mai încurajatoare.
Tot ea a aflat şi mi-a comunicat că am adenocarcinom prostatic: „Tată, ai
adenocarcinom prostatic, dar nu trebuie să fii îngrijorat, căci eşti un caz
simplu, cancerul nu s-a extins în afara prostatei.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu