O nouă etapă a luptei cu leucemia

          Medicul meu curant mi-a spus, de câteva ori, că, date  fiind particularitățile mele de vârstă și de boală, tratamentul pe care mi l-a administrat a fost  ”un vârf de cuțit”. Din nefericire, rezultatele puse în evidență de ultimele hemograme arată că leucemia mea nu mai vrea să se lase controlată prin acest tratament de tip ”mângâiere”. De aceea, medicul a cerut să acceptăm (eu și membri ai familiei mele) un tratament mai agresiv, dar ne-a atenționat că nu poate garanta ”remisia” și că tratamentul implică anumite riscuri majore. Informație din internet: ”Într-o remisie completă, toate semnele și simptomele maladiei dispar. Remisia completă poate dura câtțiva ani și poate fi considerată o vindecare.”

          Sunt, din nou, internat în secția de hematologie. După o perioadă de relativă relaxare, re-intensificarea pericolului implicat de leucemie îmi determină o re-intensificare a sentimentului de tristețe când constat că în viața mea mai există multă dezordine, multe probleme nerezolvate. Cred că sunt foarte puțini oamenii care pot spune cu reală convingere: ”Mi-am încheiat toate socotelile. Poți veni, moarte, să mă iei!”
          Leucemiile sunt boli perfide. În urmă cu doar câteva zile a murit un om, domnul Crișu, despre care am mai scris aici. Era cu un an mai tânăr decât mine, un om simpatic, glumeț (de exemplu, în loc de trombocite spunea brontocite). Parcursese toate etapele tratamentului contra leucemiei sale, făcuse mai multe consolidări. Dar boala a revenit brusc, cu mare intensitate și l-a răpus în doar două zile, în spital. Mai cunosc cel puțin un caz concret de revenire a bolii după o perioadă considerabilă de remisie.
          Din câte am priceput eu, ceea ce medicina poate face de cele mai multe ori contra leucemiilor este să trateze simptomele. Cauzele, existente la niveluri profunde, de exemplu la nivelul măduvei, rămân, în mare măsură necunoscute.

POST-SCRIPTUM
Medicul mi-a spus că de mâine vor începe curele tratamentului mai intensiv și că, ”Dacă Dumnezeu va vrea, în a XI-a zi” mă va lăsa să plec acasă, într-o pauză.

De la reflecții despre om ca ființă care-și elaborează scopuri, la condiția de minge de ping-pong

Ademenit de vremea plăcută, mă așez pe o bancă, în Piața Unirii, lângă postamentul viitoarei statui a lui Mihai Viteazul. Trăiesc plăcut senzațiile, percepțiile, privesc, ascult. Pe un panou publicitar este proiectat chipul unei personalități religioase cunoscute. Sunt enervat de faptul că nu reușesc să-mi amintesc numele ei. Caut un cuvânt care să declanșeze reamintirea. În sfârșit, îl găsesc: ”părintele”, părintele Arsenie Boca!
Îmi pare că sunt liber de constrângerea vreunui scop, liber de presiunea urgențelor, liber de nevoia de a selecta. Din când în când îmi notez gândurile. Conștientizez că sunt în eroare: însăși notarea gândurilor are un scop, scopul de a le publica. Chiar atunci când am decis să mă așez pe această bancă fără a avea vreun scop, am avut un scop, scopul de a nu avea niciun scop. Stările în care, într-adevăr, nu avem vreun scop - de exemplu atunci când dormim sau suntem în stare de inconștiență (leșin, anesteziere etc.) - nu exprimă specificitatea omului. Omul este o ființă care își elaborează scopuri.
Au ieșit țânțarii la vânătoare de sânge. Mă întorc la grijile mele de canceros. Mă duc să aflu ce medicamente cu plata compensată a reușit soția să obțină de la medicul de familie și care medicamente va trebui să le cumpăr cu plata integrală. De la relaxare, la viața sub dictatura grijilor, a stresului, a necesității elaborării scopurilor. Prin modul său specific de ființare, omul este o ființă care-și elaborează scopuri.

POST-SCRIPTUM

Aflu de la soție că medicul de familie nu mi-a dat rețetă pentru medicamente cu plata compensată. Așadar, sunt folosit, în continuare, ca minge de ping-pong. De la medicul hematolog din spitalul Fundeni am adus scrisoare medicală către medicul de familie, în care sunt menționate medicamentele prescrise. Duduia care-mi este medic de familie m-a trimis la medicul hematolog din Slobozia. Duduia care este medic hematolog în Slobozia a scris pe scrisoarea medicală: ”Rog a se elibera tratamentul conform S.M. eliberate de către dr. Stăncioaica Maria Camelia (med. spec. hematolog)”. Semnătură, ștampile. Duduia care-mi este medic de familie nu vrea, totuși, să-mi dea rețetă și mă trimite la cutare medic de la Casa de Asigurări de Sănătate din Slobozia. Mâine voi merge acolo. Deocamdată, în seara asta nu am toate medicamentele necesare. Am contribuit timp de 48 de ani la fondul bănesc al CAS pentru ca să mă ”trateze” astea ca pe... o minge de ping-pong!

Eseu despre sex

          Gurile rele vor spune: Moartea îl caută pe acasă, iar el vorbește în piață despre sex. Îmi asum acest risc.

          Deși am înclinație către studiu, ca specie a activității intelectuale[1], aici abordez tema sexului în manieră eseistică. Propun înțelegerea eseului ca un vagabondaj al gândirii, plecând de la o anumită temă, și ofer ca exemplu Pseudokynegetikos (sau Fals tratat de vânătoare), lucrare având ca autor pe Alexandru Odobescu.

          Ce legătură poate fi între acest eseu și proiectul cărții mele Însemnările unui canceros? Una dintre promisiunile mele, în relație cu acest proiect, este promisiunea sincerității. Firește, nu pot sustrage nici această promisiune de sub controlul prin meden agan (nimic prea mult). Nu cred că poate exista și nici nu se justifică o sinceritate ”absolută”, prin care să fie sacrificată și ultima zonă a intimității. Nu voi fi de acord cu Freud atunci când vrea să explice totul prin libido, dar nu voi accepta nici puritanismul intolerant care vrea să excludă orice referire la componenta sexuală în explicarea omului. Detest femeile care în aproape întregile lor vieți s-au condus după principiul ”Dumnezeu ți-a dat-o să o dai, nu s-o duci în Rai.”, iar în ultima parte a acestor vieți devin puritan-inchizitoriale, sperând că vor fi grațiate de către Divinitate, precum tâlharul de pe cruce. Atunci când promiți că vei spune cine ești, nu poți face abstracție de componenta sexuală a personalității și a vieții tale. Așa cum am mai scris, având adenocarcinom prostatic (cancer la prostată), am suferit o operație chirurgicală de prostatectomie radicală. Această experiență tristă a determinat, prin consecințele ei, unele schimbări în comportamentul și în concepția mea din sfera sexului.

          Atunci când deschizi o discuție despre problematica sexului implicată în artă, în educație, în viața personală ș.a.m.d., vor sări unii care te vor acuza de pornografie, care vor vorbi sforăitor despre morală, despre buna-cuviință etc. Mă aștept ca și acest eseu să stârnească astfel de reacții („Hal de profesor! În lista lui de prieteni din Facebook există sute de elevi minori, iar el uite ce scrie! Ptiu!”). Dragi puritani, spre deosebire de unii dintre dv., care-mi țineți discursuri pedagogice inspirându-vă exclusiv din cărți, eu și soția mea făcurăm patru copii, de la care avem șase nepoți. Toți sunt oameni normali sub aspect educativ. Din cărți, dar și din viață, am priceput că discernământul nu este înnăscut, ci se formează, de-a lungul vieții, prin exersarea contrariilor. Nu vom forma oameni deplini prin tabuuri, prin țarcuri (sere?) ”educaționale”. Așa cum nu înveți înotul stând pe mal, ci asumându-ți un oarecare risc prin coborârea în apă. Educația autentică nu se face prin sloganuri lemnoase, ci prin confruntarea cu problemele pe care le ridică practica. Și viața nu-i conform patului procustian al puritanului. În urmă cu vreo patru ani (?), un elev de clasa a noua a scris pe tablă, atunci când i-am cerut să rezolve un exercițiu de logică, MUIE. Tare aș vrea să vă văd, dragi puritani, cum ați rezolva această problemă cu sloganurile voastre lemnoase. Nu-mi fac iluzii: nu cred că vă voi convinge. Când nu aveți argumente temeinice născociți ”fapte”, precum în procesul intentat lui Titu Maiorescu. Când eram prin clasa a VII-a (pe atunci am avut multe experiențe fundamentale pentru formarea mea ca om!) am găsit o carte (ascunsă de mama și de sora mai vârstnică, sub o saltea), carte care se intitula Educația sexuală. Începutul cărții era o descriere detaliată a actului sexual, descriere care înfierbântase natura mea. În această ipostază am fost surprins: mama a vrut să-mi smulgă cartea; sora mai vârstnică decât mine cu nouă ani i-a spus: ”Lasă-l să citească, e bine să știe!” Firește, nu uit de meden agan și de principiul adecvării mijloacelor la scopul educativ. Ca diriginte, ca profesor de filozofie, nu m-am ferit de a aborda, cu mijloace adecvate, problematica sexualității. Că această problematică prezintă un interes fierbinte pentru om, în general, pentru tineret, copii, în special este un truism. Dar este greu să aduci această problematică într-un context educațional adecvat. Influențele negative (falsele modele, pornografia difuzate de mass-media etc.) sunt foarte puternice. Odată, decepționat de dezinteresul unor elevi față de problematica filozofiei cuprinsă în programa școlară, le-am spus că filozofia este frumoasă și plăcută pentru că este un exercițiu spiritual de libertate, și pentru că se poate filozofa despre orice; de exemplu, se poate ridica la nivel de reflecție filozofică și teoria chibritului, și problematica sexului. Un autor chiar a scris o carte intitulată Metafizica sexului. I-am întrebat pe elevii unei clase de a XII-a: ”Vreți să discutăm, la capitolul de Etică aplicată, pe lângă tema eutanasiei, a avortului, și despre sex?” Răspunsul lor a fost: ”Aaaa!” (o interjecție în care tonul era ascendent, sugerând interesul). Le-am spus, în cuvinte puține, în ce ar consta un posibil discurs serios-filozofic despre sex. Reacția lor a fost: ”Aaaa!”, cu tonul în curbă descendentă, sugerând dezaprobare, dezinteres.

          Departe de mine gândul că aș putea scrie ceva care să concureze cu A face dragoste aproape perfect, cartea lui Bebe Mihăescu. În universul acesta, al sexualității, în ciuda vârstei matusalemice, mă consider mai degrabă diletant. De aceea nu evit nicio discuție, în public sau în spațiul privat, cu femei care vor să mă ajute în a mai învăța câte ceva în acest domeniu.

          Alt truism: nepotrivirile din domeniul vieții sexuale pot duce, cu timpul, la destrămarea unor cupluri. Când bărbatul, simțind nevoia să salveze cuplul din mlaștina rutinei sexuale, propune o inițiativă care se izbește de replica ”Dar ce, sunt vacă?”, există un dezacord relevant. Când, sub presiunea nevoii de a fi tandru, întinde brațul pentru a mângâia, iar răspunsul este ”Măi omule, suntem prea bătrâni pentru așa ceva!”, brațul se prăbușește, ca o aripă împușcată, prăbușirea fiind nu doar exterioară.

          În urmă cu puțini ani, înainte de experiența tristă cu adenomul de prostată canceros, am simțit că am ceva de oferit, ceva de care soția mea nu avea nevoie. De aceea, fără a avea sentimentul vinovăției, am intrat într-o relație, inclusiv sexuală, cu o femeie mai tânără decât mine cu paisprezece ani. Mă fascina ceea ce îmi apărea ca fiind complexitatea personalității ei: arăta bine și fizic, scria poezie, cânta plăcut, dansa formidabil, avea o imaginație fecundă. Și, mai ales, era foarte competentă în practica și teoria sexului. Fără intenții peiorative, o consider a fi fost cea mai bună profesoară de sex a mea. Poate voi scrie, mai elaborat, despre această relație, în posibila mea carte Însemnările unui canceros, în subcapitolul ”Iubirile mele”. Am încercat să valorific această relație și sub aspectul cognitiv. Îi puneam orice întrebare care mă interesa, referitoare la natura femeilor, la relațiile sexuale dintre bărbat și femeie. Îmi răspundea, fără ezitări. Se străduia, și reușea de cele mai multe ori, să-mi trateze frustrările, să mă elibereze de inhibiții. Am întrebat-o, odată, dacă ar fi justificat să discutăm despre o ”memorie a vaginului”, adică dacă în timpul actului sexual femeia compară performanțele sexuale ale bărbaților cu care a avut relații sexuale. Mi-a spus că ipoteza asta este o prostie: în momentul în care o femeie face sex cu un bărbat, dacă îl iubește pe acel bărbat, ea trăiește fiecare senzație plăcută pe care o poate avea în acel moment. Altă dată am întrebat-o cât de importantă este, pentru femei, dimensiune organului sexual al bărbatului. După cum se știe, există un întreg folclor pe această temă, cu exacerbări în spațiul XXX al internetului. Aș zice că preocuparea este mai intensă în rândul bărbaților (cine a satisfăcut stagiul militar își amintește momentul în care, la recrutare, dezbrăcați, recruții vizualizează cu maximă atenție dimensiunile organelor sexuale ale celorlalți). Profesoara mea de sex mi-a răspuns astfel: ”Nu dimensiunea penisului este lucrul cel mai important, ci ceea ce știi să faci cu el.”

          O frustrare a mea, ca feisbucist, este aceea că multe femei din ”lista” mea îmi trimit mesaje private cu linkuri. Orice insistență a mea pentru a provoca o discuție despre Universul Feminin, despre relațiile dintre bărbați și femei, inclusiv sexuale, se izbește de noi linkuri. A nu se crede că vreau, neapărat, discuții savante, filozofice. În funcție de interlocutoare pot să vorbesc și vulgar, și porcos, dacă discuția devine mai rodnică în astfel de termeni. Blaise Pascal scria că nu poți demonstra (deci cu argumente bine articulate logic) unei femei că trebuie să te iubească. Iar despre Șt. Zisulescu, autorul cărții Adolescența, circulă zvonul că, într-o anumită situație ar fi spus: ”Când e vorba despre p…, orice logică e nulă.” Iarăși, nu vă grăbiți să dați cu pietre. Am convins, în sfârșit, pe o doamnă care-mi trimitea doar linkuri să se angajeze într-o discuție cu mine. Rezultatul: a ieșit din discuție, replicând că ea are capul pe umeri, nu plin cu gărgăuni. Repet, nu dați cu pietre, nu pledez pentru discuții pur-pornografice (”curat-murdare”), cu rol exclusiv de a excita simțurile, eventual însoțite de masturbări vizualizate reciproc. Vreau să spun că pot exista discuții substanțiale chiar și în termeni vulgari. Nimic esențial nu se schimbă dacă spui ”penis” în loc de termenul popular. Fără inhibiții, prestigioasa editură Humanitas a publicat, cu desene, scrierea lui Ion Creangă având denumirea originală ”Povestea pulei”, sub titlul schimbat ”Povestea poveștilor”. Puritanii or fi auzit de Rabelais? De Boccaccio? Știu ei că prima pagină pe care elevii o citesc în Răscoala, romanul lui Rebreanu, este aceea în care răsculatul Petre Petre o violează pe Nadina? Despre poezia lui Eminescu s-a spus că este pură pentru că subconștientul lui îl determina în acest sens, poetul știindu-se bolnav de sifilis, boală contagioasă. Arghezi a evoluat de la condiția de monah la aceea de om deplin, al lumii laice. De aceea, în poezia lui vom găsi și ”psalmi” cu profundă substanță filozofic-religioasă, dar și poezii ”pornografice”, nu-i așa? Iată un fragment din ”Rada”:

”Și-a dezvelit sărind

      Bujorul negru și fetia.

                           Parcă s-a deschis și s-a închis cutia

        Unui giuvaer, de sânge.

              Ai pune gura și-ai strânge.”

(…)

    ”Spune-i să nu mai facă

                   Sălcii, nuferi și ape când joacă,

                         Și stoluri și grădini și catapetezme.

         Sunt bolnav de mirezme.

                   Sunt bolnav de cântece, mamă.

                             Adu-o, să joace culcată și să geamă!”

http://www.poezii-literare.ro/2014/07/poezia-rada-de-tudor-arghezi.html

          Puritani! Puneți sub control, sub cenzură acest fel de scrieri!

---

[1] Mare parte din publicistica mea este neplăcută unui gen de cititori, prin obsesia citatului exact, prin notele de subsol ori finale, prin indicarea bibliografiei. Sunt atât de interesat de a cunoaște autorul, contextul în care a fost exprimată o cugetare dragă mie, încât caut ani în șir și cheltuiesc sume de bani considerabile pentru a obține cartea, scrierea respectivă. Mi-a plăcut definiția dată de un copil sifonului: sifonul este o apă care are gust de picior amorțit. Astfel am aflat despre și am cumpărat cartea lui Tudor Vianu intitulată Problemele metaforei și alte studii de stilistică. Mi-a apărut ca genială definiția dată de G. Călinescu ”creației”: „Creația este un protest împotriva golului, un stupefiant prin care suportăm amețeala pe marginea abisului”. Astfel am aflat despre și am cumpărat cartea Ulysse. Dar, deja am trădat promisiunea de a scrie un eseu!